Handmade la nunta, decor de poveste si inspiratie de Pinterest

     Pe 11 martie vom aniversa jumatate de an de la nunta noastra si nu pot decat sa fiu multumitoare pentru frumosul dar ce mi s-a oferit. Imi aduc aminte cu exactitate si acum perioada de acum un an si pana in preajma nuntii, cand eram cu mintea la ceea ceea ce am de organizat pentru nunta, pentru ca zilnic faceam „sapaturi” pe Pinterest sa vad ce descoperiri mai fac in materie de decoratiuni. Stiu ca imi doream un cadru de poveste, cu inspiratie romantica, ceva unic si delicat, care sa ma reprezinte cu latura mea copilaroasa. Visam la ceva care sa imbrace armonios toata povestea nuntii cuprinsa intr-o carte cu coperti frumoase si cu pagini multe si incarcate de semnificatie. Si uite asa, am gasit pe Pinterest o multime de fotografii care ma inspirau si le salvam apoi intr-un folder cu multe subfoldere dedicate nuntii, ca apoi, la momentul oportun sa am idee ce vreau. Un alt aspect important a fost acela ca m-am implicat total in tot ceea ce am putut face cu mainile mele, si va sfatuiesc si pe voi sa fiti creative, sa aveti curajul sa incercati,  sa mesteriti singure sau eventual ajutate de alte prietene, cateva decoratiuni, marturiile sau ce stiti voi ca aveti nevoie. Eu am scutit multi bani facandu-mi singura o parte din decoratiuni si acum nu pot decat sa ma bucur de fotografiile parca desprinse dintr-un basm, la care alta data nici nu as fi indraznit sa visez. Desigur, contributia imensa ii apartine mai ales fotografului, care a stiu sa surprinda cat mai frumos toate detaliile. Mai multe detalii despre fotograf am scris aici, in jurnalul de nunta. Mai jos voi detalia toate lucrurile pe care le-am realizat manual pentru nunta si sper sa va fie de folos, sa va inspire si sa va dea idei in plus, asa ca sa trecem la treaba.

    1. Pernuta pentru verighete

    A fost primul lucru pe care l-am conturat singura pentru nunta si care m-a ajutat apoi sa dezvolt si ansamblul decorului. Stiu ca am cautat pernute in multe magazine, insa tot ce vazusem erau de o „kitchiosenie” de nedescris. Stiu ca o pernuta este doar un obiect si poate este lipsit de importanta, insa mie chiar nu-mi placeau deloc cele din magazine. Din acest motiv m-am pus pe treaba intr-o seara si in cateva ore rezultase o pernuta simpla, delicata, cu roz pal si imbracata in dantela alba, cu o broderie in relief. Mi-am dat seama cat de simplu se poate lucra manual si cu niste costuri mult mai reduse decat in magazine, unde parca toata lumea foloseste aceleasi materiale de calitate inferioara.

 

fb-sabin-si-diana-488

fb-sabin-si-diana-491

fb-sabin-si-diana-487

2.Leaganul si ghirlandele cu flori

    Daca pernuta a fost floare la ureche cum s-ar zice, al doilea punct mi-a dat ceva batai de cap. Totul a  inceput cu o fotografie vazuta pe Pinterest cu o mireasa desprinsa din povesti, ce se unduia usor in bataia vantului intr-un leagan, cand m-am gandit ca as vrea si eu pentru sedinta foto un astfel de cadru.  Insa m-am descurajat rapid gandindu-ma ca nu am cum sa imi fac singura asa ceva. De unde sa procur materiale, ce materiale sa aleg incat sa nu ma coste mult si sa nu arate artficial, cum sa il fac, unde sa gasesc o tehnica?? Eh, nu mi-a trebuit prea mult si gandul nu-mi dadea pace, soptindu-mi sa ma apuc de treaba ca doar ce o fi asa de complicat? Nu voi detalia tot procesul pentru ca a durat cateva saptamani bune, sau chiar luni pana cand ideea a capatat dimensiuni fizice. Incetul cu incetul am invatat care sunt materialele potrivite si am observat ca am afinitate pentru detalii, si mai ales multa rabdare cand vine vorba de migala. Am cusut pentru leagan si ghirlande de nu ma intrece nici macar o bunicuta. :))) Nu pot spune ca a fost simplu sa fac pentru prima data asa ceva, dar ambitia a intrecut dificultatile prin care am trecut si am reusit sa duc la capat proiectul. Si acum ma minunez cand ma gandesc ca dintr-o bucata simpla de material, practic o carpa, poate rezulta o floare, sau mai bine zis, o gradina cu flori. Daca a meritat sau nu munca aceasta, astept sa mi-o spuneti voi, chiar sunt curioasa.

fb-sabin-si-diana-981

fb-sabin-si-diana-1030

fb-sabin-si-diana-1040

fb-sabin-si-diana-1060

fb-sabin-si-diana-1068

fb-sabin-si-diana-1054

fb-sabin-si-diana-1075

3.Marturiile

    Un alt aspect al nuntii este cel legat de marturii. Ne-am dorit ceva frumos, comestibil, care sa fie facut de noi si sa fie in ton cu tematica nuntii. Dupa lungi cautari, idei, „gandiri si razgandiri”, am comandat din Cluj, de la un depozit, borcanele in forma de inimioara, pe care le-am umplut cu jeleuri colorate cumparate din Auchan. Borcanele au avut capace aurii, iar pe capace am lipit un autocolant cu numele noastre si data nuntii in ton cu invitatia, pe care ne-o facuse fratele meu. La „gatul” borcanului am legat o panglica subtire din satin, pe care am facut-o funda si gata. Ca si pret, in caz ca sunt printre voi si viitoare mirese interesate de subiect, am ajuns undeva pe la 3,5 lei bucata cu tot, chiar avantajos as zice.

fb-sabin-si-diana-1178

fb-sabin-si-diana-1192

fb-sabin-si-diana-1194

4. Aplicatiile de pe rochia purtata la cununia civila

    V-am povestit aici toata povestea scrisa in cautarea rochiei care sa ma cucereasca si in care sa spun „Da” la Starea Civila. Cum nu gasisesm nici macar una care sa merite, am decis sa o fac la un atelier, dar nu completa, ci fara dantela. Din acest motiv, am facut eu cateva floricele din material, in aceeasi nuanta cu a rochiei, mai exact doua randuri de flori pe care le-am aplicat in partea de sus a rochiei. Mi-a placut enorm rezultatul, in stilul dantelei 3D. Am stat mult sa fac fiecare petala in parte si apoi sa le cos pe fiecare in intreg si sa insir margelute, dar s-a meritat si e chiar putin spus. Si in plus, per total, am iesit la un pret foarte bun si am fost incantata sa port o rochie superba, croita pentru corpul meu, fiind ulterior personalizata  de mine.

fb-sabin-si-diana

fb-sabin-si-diana-267

fb-sabin-si-diana-34

5. Buchetul pentru cununia civila

   V-am povestit in postarea dedicata cununiei civile toate peripetiile prin care a trecut buchetul, insa dincolo de ele, a fost un buchet foarte admirat, ravnit si pe deasupra foarte ieftin, in jur de 100 lei pentru ca a fost facut de mine din flori cumparate. S-a potrivit de minune cu tot decorul, cu rochia, fiind un buchet delicat si finut, din hortensii albe si miniroze pestrite. Ca si durata, mi-a luat doar 10 minute sa il fac, desi nu-l recomand pentru nunta, pentru ca nu ar rezista o zi intreaga. Pentru cununia civila insa, a fost perfect si a rezistat atat cat a trebuit!

fb-sabin-si-diana-198

6. Buchetele pentru domnisoarele de onoare

    Da, si pe acelea le-am facut, pentru ca primisem la cununia civila multe flori pe care nu voiam sa le las sa le ofileasca, avand in vedere ca noi dupa nunta urma sa plecam in Grecia. Cum nunta  a fost la o zi distanta de cununia civila, a fost numai bine sa fac buchete cu flori proaspete si colorate pentru domnisoarele de onoare.

fb-sabin-si-diana-418

fb-sabin-si-diana-912

 7. Voalul accesorizat cu flori de hortensie

   Voalul mi l-am cumparat initial simplu, lung, cu trena de un metru. Inspirandu-ma din diverse  fotografii din mediul online, mi-a venit ideea ca pe trena sa cos flori de hortensie articficiale, mai exact petala cu petala, peste care am pus o margeluta mica. A fost ceva simplu de facut, dar de efect, completand tema gradinii, care a fost si tema nuntii noastre. Poate am exagerat cu florile peste tot, insa mie mi-au placut si au dat o tenta de romantism in plus.

fb-sabin-si-diana-474

fb-sabin-si-diana-538

   Si inchei postarea aici, poate mai sunt detalii si lucruri din categoria handmade, insa pe acestea mi le amintesc acum si cred ca sunt cele mai importante. Imi spunea o buna prietena ca eu as fi fost in stare sa-mi croiesc singura si rochia de mireasa, si acum nu o pot contrazice. :))) Daca as fi avut nunta anul acesta, cred ca as fi vrut sa bifez si punctul acesta. :)) Ce pot spune este ca nunta mi-a decshis „apetitul” pentru lucrul manual si am mai multe idei ca oricand. In primavara aceasta  va voi dezvalui mai multe din proiectele mele si va voi arata la ce mai lucrez acum. Intre timp, am preluat si o comanda de un leagan, deci sunt in pas cu ritmul sezonului de nunti si inca imi place sa ma documentez pe tema nuntii, mai ales ca am inceput sa primesc si comenzi pe partea aceasta. Va multumesc pentru rabdarea de  a citi tot acest articol, si nu uitati ca ma gasiti si pe facebook aici, unde imi puteti vedea activitatea mai detaliat. Astept sa imi spuneti in comentarii daca v-a placut ceea ce am lucrat, daca si voi aveti de gand sa va implicati in realizarea decorului. Si sa inchei cu o veste buna pentru acelea care tanjesc la decoratiuni handmade, dar poate nu au astfel de inclinatii sau poate ca nu au timp sa o faca, in luna martie voi lansa un concurs la care puteti castiga o pernuta pentru verighete, realizata de mine. Asa ca, stati pe aproape, revin cu noutati! ❤

 

Anunțuri

6 gânduri despre „Handmade la nunta, decor de poveste si inspiratie de Pinterest

Adăugă-le pe ale tale

    1. Iti multumesc mult pentru apreciere. Da, cunosc problema cu pernutele. Tin minte ca intrebasem la un magazin ce modele de pernute au, si vine o doamnsa cu un cos mare de perne, toate la fel de lucioase si „splendide”, la care eu ii multumesc si plec. :))) Imi spune doamna” „Pai nici nu te-ai uitat la toate macar” :)))) Dar erau la fel ca si model doar ca pe culori diferite.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: